O reţetă gustoasă pe zi: Lasagna cu varză şi carne

3 noiembrie 2016 14:14   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente

500 g carne tocată (de pui, curcan sau amestec porc cu vită)

1 pachet foi lasagna

300 ml sos de roşii

1 varză călită

500 g caşcaval

2 cepe

2 linguri ulei

2 căţei de usturoi

50 ml vin alb sec

oregano uscat

sare

piper

2 roşii

ulei pentru uns

Pentru sosul Bechamel

60 g unt

60 g făină

500 ml lapte

rozmarin uscat

nucşoară rasă

sare

Preparare

1. Toci ceapa şi usturoiul, le căleşti în uleiul încins şi când s-au înmuiat adaugi carnea tocată. Condimentezi cu sare, piper, oregano uscat, după gust, şi căleşti până când scade zeama lăsată de carne. Adaugi sosul de roşii şi vinul şi laşi să fiarbă încă 2-3 minute, apoi iei de pe foc.

2. Separat, topeşti untul, adaugi făina, rozmarinul, nucşoară, sare, după gust, amestecând permanent,

stingi cu lapte, având grijă să nu se facă cocoloaşe, şi laşi să fiarbă până se îngroaşă ca un sos. Dai deoparte de pe foc.

3. Ungi o formă termorezistentă cu ulei, torni cu polonicul puţin sos Bechamel, apoi aşezi un strat de foi lasagna preparate conform indicaţiilor de pe cutie, unul de carne, unul de varză călită, sos Bechamel, caşcaval ras (păstrezi din el, cam o mână, şi pentru a presăra peste lasagna), apoi reiei ciclul până când termini ingredientele. Presari peste lasagna caşcavalul păstrat şi aşezi roşiile tăiate rondele.

4. Dai la cuptorul încins, la foc potrivit, circa 45 de minute.

Mai multe