O reţetă gustoasă pe zi: Mere coapte cu sos de vanilie

12 februarie 2018 13:00   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente:

Pentru aluat: 4 mere, 120 g unt, 2 linguri suc de lămâie, 6 linguri făină, 250 g fulgi de ovăz simpli, 100 g zahăr brun, 1 praf scorțişoară, 50 g alune crude (opțional); Pentru sos: 200 g smântână, 100 g zahăr, 50 g unt, 1 lingură făină, 1 linguriță esență de vanilie, zahăr pudră pentru decor.

Preparare:

Speli merele, le îndepărtezi cotorul şi o parte din miez. Le stropeşti cu zeamă de lămâie şi le aşezi într-o tavă tapetată. Amesteci untul topit cu fulgii de ovăz, zahărul, scorțişoara, alunele şi făina. Umpli fiecare măr cu acest amestec, iar pe restul îl pui în tavă, pe lângă mere. Dai tava la cuptor 35-40 de minute, până când merele se înmoaie. Pui pe foc, într-o cratiță, smântâna, zahărul şi făina. Când începe să fiarbă, adaugi untul şi esența de vanilie. Amesteci până când sosul începe să se îngroaşă. Dai deoparte şi laşi la răcit. Serveşti merele cu sos şi pudrate cu zahăr.

Mai multe