O rețetă gustoasă pe zi: Prăjitură cu prune și aluat sfărâmicios
14 octombrie 2019 15:58
Rețete
Ultima actualizare:
Rețeta gustoasă de azi e Prăjitură cu prune și aluat sfărâmicios.
500 g făină, 250 g unt, 1 praf de sare, 1 ou, 200 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 500 g prune.
Preparare Prăjitură cu prune și aluat sfărâmicios:
Combini făina cu zahărul tos, cu cel vanilat şi cu sarea. Adaugi untul rece, puţin câte puţin, până când aluatul capătă un aspect sfărâmicios. Încorporezi oul şi frămânţi până se omogenizează. Pui trei sferturi din aluat într-o tavă rotundă tapetată, îl întinzi şi-l dai la cuptor 10 minute. Dai restul de aluat la rece. Speli prunele, le scoți sâmburii și le tai bucăți. Le întinzi peste aluatul din tavă și presari aluatul rămas sfărâmat sau dat prin răzătoare. Dai din nou tava la cuptor până când se rumenește ușor pe margini prăjitura.