O reţetă gustoasă pe zi: Rulouri de pește cu ghimbir
Reţeta gustoasă de azi: rulouri de pește cu ghimbir. Haideţi să vedem cum se prepară şi de ce ingrediente avem nevoie.
Ingrediente Rulouri de pește cu ghimbir:
600 g file pește alb, 2 ligurițe de sos de stridii, ½ linguriță de zahăr, 3 căței usturoi zdrobiți, 1 bucată de ghimbir tăiat rondele, 3 fire ceapă verde, 1 morcov făcut fâșii, 3 buchețele de broccoli, 1 linguriță ulei de susan, 6 feliuțe de lămâie.
Mod de preparare Rulouri de pește cu ghimbir:
Așezi fiecare bucată pește pe o suprafață curată de lucru și o ungi cu sos de stridii, apoi o presari cu puțin zahăr. Amesteci usturoiul, ghimbirul și ceapa, apoi îl împarți în două. O parte o pui peste fileurile de pește, apoi așezi feliuțe de lămâie, le rulezi bine și le asiguri cu scobitori. Combini jumătatea rămasă de ghimbir cu fâșiile de morcov și cu broccoli, apoi le răstorni într-o tavă și așezi rulourile de pește. Torni puțină apă și le dai la cuptorul încins 14-15 minute. Când sunt gata, le scoți pe farfurie, le stropești cu ulei de susan și le servești cât sunt calde alături de legume.