O reţetă gustoasă pe zi: Salată de pui cu ciuperci

10 ianuarie 2018 12:59   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente:

1 piept de pui dezosat, 100 g şuncă presată, 4 căţei de usturoi, 1 ceapă, 300 g ciuperci, 2 linguri ulei, 1 tijă de ţelină, 1 ardei gras, 75 ml vin roşu sec, sare, piper, cimbru proaspăt.

Preparare:

Pieptul de pui îl freci cu sare şi îl dai la frigider. După 2 ore îl scoţi, îl speli bine şi îl frigi pe ambele părţi pe grătarul încins. La final, presari sare şi piper peste carne şi acoperi. Între timp, căleşti în ulei ceapa tăiată julien şi usturoiul tocat. Adaugi ciupercile feliate. Laşi să se evapore din zeamă. Torni vinul şi laşi să fiarbă înăbuşit 10 minute, fără să amesteci. Presari sare şi piper, pui ardeiul şi ţelina feliate şi pieptul de pui tăiat. Acoperi şi laşi pe foc încă 10 minute, să se combine aromele. Serveşti cu cimbru şi cu feliuţe de şuncă.

Mai multe