O reţetă gustoasă pe zi: Tort bavarez cu vișine

27 februarie 2018 12:47   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente:

Pentru blat: 6 ouă, 1 pahar zahăr, 1 pahar făină, 100 g unt topit, 50 g fulgi de ciocolată, 2 linguri cacao pudră; Pentru cremă: 500 ml lapte, 500 ml smântână pentru frișcă, 5 gălbenușuri, 20 g gelatină, 100 g zahăr; Pentru décor: 300 g vișine din compot, 200 ml compot de vișine, 10 g gelatină.

Preparare:

Pentru blat, separi ouăle și bați albușurile spumă. Adaugi zahărul treptat, continuând să mixezi. După ce ai pus tot zahărul, bați amestecul încă 3 minute. Adaugi treptat și gălbenușurile, mixând. Torni făina, puțin câte puțin, amestecând cu mixerul dat pe viteza minimă. La final, pui untul topit și amesteci totul cu o paletă. Împarți aluatul în două, într-una adaugi pudra de cacao și fulgii de cio­colată. Coci aluatul în 2 tăvi cu diametrul de 26 cm, 18-20 de minute. Pentru cremă, bați gălbenușurile cu zahărul. Separat, pui laptele pe foc, iar când începe să fiarbă, dai flacăra la minimum. Adaugi în gălbenușuri câte o lingură din laptele fierbinte, amestecând continuu. Jumăta­te din compoziție o pui pe baie de aburi, iar cealaltă jumătate o amesteci cu gelatina preparată. Combini cele două ames­tecuri și le lași pe baie de aburi 8 minute. Vei obține o cremă groasă, o dai deoparte și așezi vasul imediat într-o oală cu apă foarte rece și cuburi de gheață. În timp ce crema se răcește, trebuie să o amesteci continuu, apoi o dai la frigider 30 de minute. Bați smântâna pentru frișcă și o amesteci cu crema de la fri­gider. Așezi blatul de cacao într-o tavă cu pereții detașabili, întinzi crema, pui peste ea blatul galben și dai tortul la rece 3 ore. Încălzești compotul atât cât să nu frigă și îl combini cu gelatina preparată. Torni amestecul peste tort, decorezi cu vișinele din compot și-l dai la frigider peste noapte.

Mai multe