O reţetă gustoasă pe zi: Tort Tiramisu

19 iunie 2017 12:07   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente

400 g pișcoturi

500 g mascarpone

250 ml cafea

3 linguri zahăr pudră

3 ouă

1 linguriţă cacao

1 tabletă ciocolată topită

1 linguriță esență de migdale

1 praf de sare

Mod de preparare

1. Separi gălbenușurile de albușuri și, într-un vas, bați gălbenușurile cu zahărul pudră, până își schimbă culoarea și consistența. Adaugi mascarpone și amesteci totul până obții o pastă cremoasă, în care omogenizezi și esența de migdale. În alt vas bați albușurile spumă cu praful de sare, apoi încorporezi crema de mascarpone și, când e gata, dai la frigider. Însiropezi pișcoturile, păstrezi câteva pentru decor, trecându-le rapid prin cafea, și le așezi într-o tavă rotundă, unul lângă altul.

2. Scoți crema de la rece și întinzi o parte peste pișcoturi, adaugi un alt strat de pișcoturi însiropate și încă unul de cremă. La final, presari linguriţa de cacao pe toată suprafața, pișcoturile trecute prin ciocolată, și îl dai la frigider, câteva ore bune. Servești tiramisu rece.

Mai multe