Reţete de la cititori: Salată răcoroasă „A la Adina” – Adina Stoica
Preparare paste:
Făina se pune într-un castron cu pereţii înalţi, adăugăm ouăle, sare şi punem apă câte puţin, frământând şi cât cuprinde până devine un aluat moale care se poate întinde.
Se întinde pe un blat cu sucitorul nu foarte gros şi începem să-l tăiem fâşii subţiri, apoi pătrăţele.Începem să formăm fundiţe, răsuncindu-le o dată pe partea cealaltă.Se lasă să se usuce, pe un platou sau blat. (eu le-am lăsat să se usuce de pe o zi pe alta cu geamul deschis pentru a se forma curent)Pregătirea salatei:Într-o oală se pune apă cu sare la fiert, adăugăm pastele obţinute şi lăsăm să dea în clocot circa 15 minute, când sunt fierte se pun într -o sită şi se stropesc cu apă rece.Usturoiul se curăţă şi-l punem la încins într-o tigaie cu o lingură ulei.
Curăţăm ceapa, ardeiul şi le tăiem rondele şi cuburi.Pastele se pun într-un castron, adăugăm piper, busuioc şi sare, punem ceapa şi ardeiul, se amestecă foarte uşor şi din conservă punem tonul bucăţi şi roşiile bucăţi, roşiile cheryy se taie în 4 şi le punem deasupra. Lămâia se taie felii subţiri şi se pune deasupra.