Reţete de la cititori: Covrigi crocanţi – Aurelia Condruţ
17 februarie 2014 9:27
Rețete
Ultima actualizare:
Ingrediente: 7 linguri ulei, 1/2 litru lapte, un pachețel drojdie, 1 linguriță sare, 1 pachețel zahăr vanilat,1 kg făină.
Mod de preparare:
Se pune într-un vas laptele, uleiul, drojdia, sarea, zahărul vanilat şi se încălzesc la foc mic aproximativ 3-4 minute. Se adaugă într-un vas (de preferat cel din plastic) făina, după care se toarnă compoziția obținută din lapte, drojdie, ulei, sare, zahăr vanilat şi se frământă până se obține un aluat. Se lasă 15-20 minute la dospit. După preferință se pot unge cu gălbenuş în care se adaugă –chimen sau mac. Se rumenesc la foc potrivit aproximativ 30 minute.