Orez sălbatic pe pat de ananas - Albert Daniel Bertoni

5 iulie 2017 13:46   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente:

- 1 cutie rondele de ananas- 200 ml lapte de cocos- 200 gr orez sălbatic- 1 lingură zahăr brun- 1 legătură mentă proaspătă- 50 gr caise uscate- 50 gr stafide aurii- 1 fiolă esență rom- ulei aromatizat cu ghimbir- un praf de sare

Preparare:

Stafidele se pun la înmuiat în apă cu esență de rom. Orezul se trage în tigaie cu puțin ulei aromatizat, apoi se adaugă laptele de cocos, zahărul și 100 ml apă. Se pune un praf de sare și se fierbe 15-20 minute, dupa care se stinge focul și se acoperă cu un șervet umed, lăsându-l să se umfle.Frunzele de mentă se taie în fâșii subțiri si se pun peste orez împreună cu jumătate din stafide. Se amestecă totul, apoi compoziția se va așeza în forme individuale care se vor da la rece.Într-o tavă de copt se așează feliile de ananas, caisele, cealaltă jumătate de stafide și sucul de ananas din conservă.Se dau la cuptor la foc mediu, pentru 20 minute. După ce ananasul și caisele se vor răcori, se răstoarnă pe fiecare rondea câte o formă de orez și se decorează cu stafide, caise, frunze de mentă și sos.

Mai multe