Porc la ceaun- Diana Barbu

9 octombrie 2012 13:17   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente: 1 kg carne porc (preferabil pulpă, să aibă şi un pic de grăsime pe ea), 5-6 căţei de usturoi curăţaţi şi striviţi cu latul cuţitului, un pic de ulei sau untură (un sfert de cană), condimente după gust (sare, piper, boia, etc.), un ceaun cu capac.

Sos: 3 cepe, sos de roşii/bulion - 200 g, 2 lin guri făină, sare şi piper.

Mod de preparare: Se taie carnea cuburi cu latura cam de 5 cm, şi le pui în ceaun împreună cu uleiul şi căţeii de usturoi striviţi şi condimentele, apoi pui capacul şi dai focul mic.

Carnea îţi va lăsa sucul propriu şi se va rumeni. Focul trebuie să fie în permanenţă mic, iar capacul nu trebuie ridicat decât foarte rar, atunci când trebuie amestecat, pentru că altfel se evaporă tot sosul şi carnea va fi foarte uscată.

Dacă nu îţi dai seama când e gata (cam în jumătate de oră, maxim 45 minute), cel mai bine este să tai o bucată în două şi să vezi dacă este pătrunsă sau mai are încă miezul crud.

Sosul

Curăţăm şi tocăm ceapa, o punem într-o tigaie cu o lingură ulei, şi aşteptăm să sticlească, aproximativ 4 minute la un foc potrivit. Punem sucul de roşii deasupra şi dăm focul mic.

Aşteptăm să îşi schimbe un pic culoarea sucul de roşii. Între timp din cele două linguri de făină şi 100 ml apă, pregătim o compoziţie bine amestecată, fără cocoloaşe.

Turnăm deasupra cepei şi a bulionului şi omogenizăm totul. Punem sare şi piper după gust şi aşteptăm până dă în clocot. Imediat ce dă în clocot punem carnea de porc prăjită, în sos şi mai aşteptăm 5-10 minute.

Poftă bună!

Trimite şi tu o reţetă delicioasă!

Eşti expertă în bucătărie? Îţi place să inventezi reţete? Preparatele tale arată ca-n reviste? Găteşte ceva bun, aranjează apetisant mâncarea pe un platou şi fă-i o fotografie.

Trimite-ne reţeta pe adresa de email retetasaptamanii@click.ro. Cea mai arătoasă reţetă va fi publicată în fiecare sâmbătă, în paginile de sănătate din ziarul Click! şi va fi premiată.

Celelalte reţete interesante, însoţite de fotografii, vor fi publicate pe site-ul www.click.ro. Caută-ne şi pe Facebook

Mai multe