Postul Paştelui. Ghiveci călugăresc, după reţeta Sandei Marin

1 aprilie 2020 11:28   Rețete
Ultima actualizare:

Celebra Sanda Marin avea în volumul “Carte de Bucate” şi reţeta de ghiveci călugăresc, potrivită pentru Postul Paştelui. Însă după ce cartea a fost retipărită, în 1954, preparatele cu referinţe religioase, cum este şi ghiveciul de post, au fost introduse de comunişti sub forma reţetelor economice.

Potrivită pentru Postul Paştelui, această reţetă de ghiveci călugăresc conţine o întreagă gamă de legume, ceea ce o transformă într-o mâncare nu numai gustoasă, ci şi plină de vitamine, scrie adevarul.ro.

Ghiveciul călugăresc se prepară cu o mulţime de legume. Fiecare îşi lasă gustus şi rezultă o mâncare foarte gustoasă şi sănătoasă.

Ingrediente

  • 2-3 cepe 1 varză (crudă sau murată)
  • 2-3 sfecle
  • 2-4 morcovi
  • 10-15 măsline întregi
  • 10-12 păstăi de fasole
  • 1 cană mazăre boabe
  • 1 vânătă 2 dovlecei
  • 4-5 roşii mari sau 2 linguri bulion de roşii
  • 1 pahar ulei
  • 1 legătură pătrunjel
  • 1 conopidă mică
  • 10 boabe de piper
  • 2 foi de dafin
  • Sare

Mod de preparare

  • Se curăţă legumele, după care le spălăm temeinic sub jet de apă.
  • Varza şi ceapa sunt tocate în fâşii şi puse în castron, presărate cu sare, apoi trebuie frământate cu mâna preţ de câteva minute ca să lase zeamă.
  • Se scurg de suc printr-o sită.
  • Sfecla se taie şi ea fâşii, iar morcovii, rondele.
  • Se călesc toate legumele tăiate într-o cratiţă mare, în care s-a turnat un pahar de ulei, la foc mic, până se înmoaie.
  • După aproximativ 30 de minute, timp în care trebuie să mişti cratiţa într-o parte şi în alta ca să nu se prindă mâncarea, (amestecatul cu lingura de lemn poate sfărâma zarzavatul), puteţi adăuga dovleceii curăţaţi de coajă şi tăiaţi bucăţi şi vânăta tăiată felii subţiri, pe care le lăsaţi la fiert încă 10 minute.
  • Fasolea păstăi, conopida şi mazărea, fierte în prealabil, se adaugă peste celelalte legume, împreună cu un praf de sare.
  • Se pun şi măslinele, după care se curăţă roşiile de pieliţă, se taie bucăţi şi se amestecă şi acestea cu legumele.
  • Se mai adaugă sare după gust, foi de dafin şi boabe de piper, după care lăsaţi compoziţiaa să scadă la cuptor, aproximativ 30 de minute.
  • La final se adaugă pătrunjelul tăiat mărunt.

Ghiveciul călugăresc se poate servi şi rece.

Citeşte şi:

Cine a fost cu adevărat Sanda Marin, cea mai pricepută gospodină din România

Cum se pregăteşte şniţelul de legume. Rețeta Sandei Marin

Mai multe