Pulpe umplute - Diana Barbu
Ingrediente: Pulpe de pui (de preferat de pui de carne, crescuţi în gospodăria proprie, pentru că au pulpele mai mari), 1 cartof (potrivit ca mărime), 1 -2 cepe (după gustul fiecăruia), 2-3 căţei de usturoi, 1 ou, pesmet, piper, sare, puţin mărar, unt, ulei.
Mod de preparare:
Scoatem cu grijă pielea de pe pulpele de pui (avem grijă să nu rupem pielea, pentru că ne trebuie întreagă, ca să o umplem), tăiem pielea de pe pulpă, de la baza osului, aşa cum este în poză şi aşa procedăm cu toate pulpele pe care dorim să le preparăm.
Carnea rămasă (pulpele), împreună cu cartoful (fiert sau nu), ceapa şi usturoiul, le dăm prin maşina de tocat sau le punem direct în aparatul de bucătărie şi le omogenizăm bine.
Compoziţia rezultată, o punem într-un castron potrivit, punem pesmetul, sarea, piperul, (condimentele - după gust) şi oul şi din nou, omogenizăm bine.
Luăm pielea pe care am scos-o de pe pulpă şi o umplem (cu grijă să nu rupem pielea) cu compoziţia pregătită.
Când am terminat de umplut toate pulpele, le prindem cu scobitori la capete şi le aşezăm în tavă (deja încinsă, unsă cu puţin unt şi ulei).
Lăsăm la cuptor, până când, pulpele, capătă culoarea uşor maroniu.
Poftă bună!
Trimite şi tu o reţetă delicioasă!
Eşti expertă în bucătărie? Îţi place să inventezi reţete? Preparatele tale arată ca-n reviste? Găteşte ceva bun, aranjează apetisant mâncarea pe un platou şi fă-i o fotografie.
Trimite-ne reţeta pe adresa de email retetasaptamanii@click.ro. Cea mai arătoasă reţetă va fi publicată în fiecare sâmbătă, în paginile de sănătate din ziarul Click! şi va fi premiată.
Celelalte reţete interesante, însoţite de fotografii, vor fi publicate pe site-ul www.click.ro. Caută-ne şi pe Facebook!