Reţeta câştigătoare: Chec cu vişine - Anca Roman

28 martie 2017 14:02   Rețete
Ultima actualizare:

Câştigătoarea noastră se numeşte Anca Roman. Ea va primi un aparat de vidat.

Ingrediente:

4 ouă, 1 cană de zahăr, 4 linguri de apă, 4 linguri de ulei, 1 cană de zahăr, 1/2 cană stafide, 1/2 cană vişine, 1 lingură cacao, 1 praf de copt;

Mod de preparare:

Începem prin a face un sirop de zahăr din 4 linguri de apă şi o cană de zahăr. Punem ingredientele într-un ibric şi topim pe foc mic zahărul până obţinem un sirop dens. Lăsăm să se răcească. Separăm albuşurile de gălbenuşuri. Gălbenuşurile le batem cu o furculiţă şi încorporăm în ele, rând pe rând, câte o lingură de ulei. Albuşurile le batem spumă tare cu puţină sare. Când albuşurile sunt bătute bine adăugăm în fir siropul de zahăr. Apoi adăugăm gălbenuşurile, praful de copt şi făina în ploaie. Omogenizăm uşor. Într-o tavă de chec pe care am pus hârtie de copt turnăm ¾ din compoziţie. Presăram deasupra stafidele şi vişinele (eu am folosit vişine congelate , dar se pot folosi vişine din compot sau proaspete sau orice alt fel de fructe). În compoziţia rămasă punem cacao şi omogenizăm. Pe mijlocul tăvii de chec turnăm compoziţia cu cacao şi cu o scobitoare împungem uşor. Dăm tava la cuptorul încins la 180 grade pentru 25-30 minute sau până trece testul cu scobitoarea. Din această compoziţie iese un chec înalt (cam 8 cm înălţime) într-o tavă de 25 cm lungime. Poftă bună!

Mai multe