Reţeta video: Tort de pişcoturi, cu cremă de vanilie şi ananas

24 august 2016 16:40   Rețete
Ultima actualizare:

Un desert delicios şi simplu putem face cu orice ocazie. Tortul de vanilie şi ananas este uşor de făcut chiar şi de amatori, iar Alex, un tânăr pasionat şi de bucătărie, ne-a şi demonstrat că se poate. Ananasul în conservă şi piscoturile de şampanie sunt ingredientele cheie, rămâne să învăţaţi cum se face în casă crema de vanilie (urmăriţi în video).

Ingrediente:

1/2 litru lapte,

2 pliculeţe de zahăr vanilat,

4 ouă,

175-200 grame zahăr,

80-100 grame făină,

o conservă de ananas (de preferat mărunţită) + încă una pentru zeamă,

un machet mare de pişcoturi (pachet dublu)

Mod de preparare:

1. pune laptele la fiert într-o crăticioara cu 2 plicuri de zahăr vanilat

2. într-un alt bol/oală amestecă cele 4 ouă cu zahărul turnat treptat. Adaugă încet şi făină şi amestecă încontinuu că să nu rămână cocoloaşe.

3. pune oală cu amestecul de ouă, zahăr şi făină pe foc mic şi toarnă treptat din laptele fiert. Amestecă continuu că să nu se lipească şi să nu facă cocoloaşe.

4. lasă crema la răcit la aer rece sau pune vasul într-un alt vas cu cuburi de gheaţă.

5. începe să înmoi piscoturile în zeamă de la compotul de ananas (poate fi şi alt compot sau sirop lichid). Nu le lasă decât câteva secunde la înmuiat, după care aşază-le frumos pe un platou.

6. după primul strat de pişcoturi pui un rând de crema de vanilie şi apoi câteva bucăţi din ananasul mărunţit. Repeţi operaţiunea cu al doilea strat de pişcoturi şi crema.

7. Ţine la rece minim două ore, până se înmoaie puţin pişcoturile cu crema de vanilie.

Mai multe