Reţete de la cititori: Budincă de broccoli – Loredana Manz
19 martie 2014 10:05
Rețete
Ultima actualizare:
Ingrediente: 200 g smântână, 200 g telemea sărată, caşcaval, broccoli, 2 ouă, sareunt pentru uns tava.
Mod de preparare:
Se pune apă cu sare într-o cratiţă pe foc la fiert timp în care spălăm broccoli bine, şi apoi îl despărţim în bucheţele. Când apa a început să clocotească se adaugă broccoli lăsând să fiarbă circa zece minute apoi se scot bucheţelele de broccoli pe o farfurie scurse de zeamă. Se unge o tavă sau o formă de copt cu puţin unt, se aşează broccoli şi deasupra se toarnă smântâna amestecată cu ouăle bătute.
Se rade telemeaua deasupra şi se introduce la cuptor. Când compoziţia s-a legat, se scoate şi se rade caşcavalul deasupra. Se introduce din nou la cuptor până ce caşcavalul se rumeneşte.