Reţete de la cititori: Cartofi umpluţi cu ciuperci – Alexandra Mardale

7 aprilie 2014 8:43   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente: 4 cartofi mari, o conservă de ciuperci, un colţ de pâine, o legătură de verdeaţă, 2 linguri de făină, o ceapă mică, 2 căţei de usturoi, sare, piper.

Pentru sos: o conservă de roşii în bulion, o ceapă mare, 3 linguri de legume congelate, foi de dafin, boabe de piper, oregano, doi căţei de usturoi, ulei, sare.

Preparare

Pentru a prepara cartofii umpluţi cu ciuperci, puneţi cartofii la fiert, fără să îi curăţaţi de coajă. După ce se lasă în jur de 20 de minute la fiert, aceştia se lasă la răcit, iar când sunt încă călduţi se scobesc cu linguriţa. În timp ce se fierb cartofii pentru mâncarea de post se prepară sosul: se toacă ceapa mare şi se căleşte în două linguri de ulei. Se adaugă legumele congelate şi o cană de apă şi se lasă să se înmoaie bine ceapa. Se adaugă roşiile cu tot cu suc, condimentele, usturoi tocat fin şi se mai lasă 5 minute.

Pentru a obţine umplutura pentru cartofi, mixaţi toate ingredientele: ciupercile, pâinea înmuiată în apa şi apoi stoarsă bine, ceapa, usturoiul, verdeaţa, făina, condimentele şi sarea.

Într-un vas se pune sosul necesar pentru această mâncare de post, se mai adaugă o cană cu apa, se aşează cartofii umpluţi, se stropesc cu puţin ulei şi se dau la cuptor 30-40 minute.

Mai multe