Reţete de la cititori: Musaca de ţelină cu orez - Nicoleta Pârvuleţ

8 mai 2013 7:16   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente: 2 ţeline mari, 2-3 dovlecei, o conservă cu porumb, 2 cepe, 150 ml suc de roşii, 300 g orez, 200 ml ulei, 1 linguriţă delikat de legume, sare, piper, 1 legătură pătrunjel.

PreparareCurăţăm ţelinele, le spălăm, le tăiem felii şi le lăsăm vreme de 15 minute la scurs. Feliile de ţelină le prăjim puţin în ulei încins. La fel procedăm şi cu dovleceii. Ceapa o tăiem mărunt şi o punem la călit. După câteva minute adăugăm orezul şi îl lăsăm împreună cu ceapa la fiert în apă cât să îl acopere, la foc mic. Adăugăm sare, piper după gust şi conserva cu porumb. Ungem tava cu ulei şi pesmet, apoi aşezăm un strat de felii de ţelină, felii de dovlecel, orezul fiert şi un alt strat de ţelină. Adăugăm puţină apă şi lăsăm tava la cuptor timp de 15 minute. După un sfert de oră, adăugăm sucul de roşii şi o mai lăsăm la cuptor timp de 10 minute. Se serveşte cu pătrunjel proaspăt.

Mai multe