Reţete de la cititori: Omletă în straturi – Daniela Andrei
Compoziţia: ½ ardei capia roşu, 4-6 felii de caşcaval, mărar după preferinţe, 2 felii de şuncă de Praga, ½ cutie de cremă de brânză cu verdeaţă, ½ cutie de cremă de brânză cu smântână.
PreparareÎncepem prin a pregăti două omlete, cu câte 3 ouă fiecare. Batem cele 3 ouă spumă, împreună cu sarea, mărarul tocat şi chili, le punem la copt într-o tigaie de teflon unsă cu puţin ulei şi acoperită cu un capac. Cât timp coacem omletele pregătim crema de brânză pe care o vom amesteca cu mărarul şi cu ardeiul capia tăiat în cubuleţe mici. După ce omletele s-au rumenit frumos, le scoatem pe un platou şi procedăm astfel:Pe o primă omletă, adăugăm cubuleţe de caşcaval, apoi cele 2 felii de şuncă de Praga (puteţi adăuga 4, dar eu nu am vrut să se suprapună prea mult) şi le ungem cu cremă de brânză, distribuită uniform. Adăugăm din nou cuburi de caşcaval, presărăm puţin mărar şi aşezăm cea de-a doua omletă. Pe aceasta o vom decora cu mărar, ardei capia şi caşcaval şi o dăm la cuptor, încins în prealabil, pentru 5-10 minute, cât să se topească caşcavalul. O servim caldă, cu mare poftă!