Reţete de la cititori: Peşte la cuptor cu smântână - Brânduşa Aluculesei

14 aprilie 2014 9:28   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente: 2 crapi cam de 1 kg bucata, 2 cepe, 4 roşii, 100 ml ulei, 4-5 căţei de usturoi, 300 ml smântână, sare după gust, 20 g piper măcinat, 10 g tarhon, 200 g ciupercuţe de pădure fierte şi tăiate mărunt.

Preparare

Se curăţă peştele, se spală bine şi se lasă la scurs şi pregătim compoziţia pentru umplut peştele. Într-un vas punem cipercuţele, sare după gust, o ceapă tăiată solzişori, o lingură de smântână, un căţel de usturoi tocat mărunt, puţin piper măcinat şi puţin tarhon.

Amestecăm bine şi umplem peştii pe care îi vom aşeza în tava în care am pus ulei şi puţin tarhon, piper măcinat, aşezăm apoi câte două felii de roşii în peşti şi restul feliilor de roşii le aşezăm pe lângă peşti şi peste peşti.

Aşezăm în tavă şi ceapa tăiată solzişori, presărăm tarhon, piper măcinat, sare după gust şi turnăm smântâna în care am adăugat căţeii de usturoi pisaţi bine. Dăm tava la cuptor la foc potrivit cam 40 de minute.

Mai multe