Reţete de la cititori: Prăjitură cu căpşuni şi cremă fină de iaurt

22 august 2018 15:21   Rețete
Ultima actualizare:

Gheorghiţă Anca ne-a pregătit o prăjitură cu căpşuni şi cremă fină de iaurt.

200 g biscuiţi fragezi, 125 g unt, 250 g cremă de ciocolată (tip Finetti), esenţă vanilie sau rom, 400 g iaurt gras, 150 g zahăr pudră vanilat, un plic de gelatină (10 g), 800 g căpşuni.

Preparare Prăjitură cu căpşuni şi cremă fină de iaurt: 

Biscuiţii se mărunţesc fin, prin maşina de tocat sau robot, apoi se amestecă bine cu untul topit (la microunde) amestecat cu ciocolata şi esenţa. Se pune o folie de celofan într-o formă mai înaltă (eu am pus în forma de chec) şi turnăm amestecul de biscuiţi, presând uşor, până tasăm toată suprafaţa, apoi punem deasupra căpşuni întregi. Se mixează iaurtul cu zahărul pudră vanilat apoi turnăm în fir subţire gelatina pe care am dizolvat-o în apă rece apoi am topit-o la bain-marie. Acest amestec se toarnă peste căpşunile din formă, se lasă cam 10 minute la frigider, apoi se decorează cu feliuţe subţiri de căpşuni, înfipte uşor în cremă. Se dă la rece circa 2 ore apoi se taie feliuţe subţiri.

Mai multe