Reţete de la cititori: Prăjitură cu mere – Andra Marina Constantinescu

11 august 2015 13:41   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente:

600 g mere;

5 ouă;

220 g zahăr;

125 g unt;

250 g făină;

jumătate de pliculeţ de praf de copt;

un praf de sare;

Pentru decor:

zahăr pudră sau gem de caise.

Mod de preparare

Se dă drumul la cuptor pentru a se încălzi.

Merele se curăţă de coajă şi de cotoare şi se taie în două. Jumătăţile de mere se crestează de mai multe ori pe lung cu un cuţit.

Ouăle şi zahărul se bat spumă, apoi se încorporează untul. Făina se amestecă cu praful de copt şi cu sarea şi se înglobează în compoziţia din ouă şi unt.

Se întinde aluatul într-o formă unsă şi tapetată cu hârtie de copt, iar deasupra se distribuie în mod egal jumătăţile de mere cu partea crestată în sus şi se scufundă uşor. Prăjitura se bagă la cuptor până când se rumeneşte frumos. După ce se răceşte, se decorează cu zahăr pudră sau gem de caise. Poftă bună!

Mai multe