Reţete de la cititori: Prăjitura «Prinţesa» - Dogaru Daniel

10 iulie 2014 11:43   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente: Pentru 2 foi: 10 albuşuri, 500 g zahăr, 500 g nuci tocate cu cuţitul (nu foarte mărunt), 2 linguriţe oţet.

Pentru o foaie: 5 albuşuri se bat spumă cu o linguriţă de oţet, se adaugă 250 g zahăr şi se bate în continuare; apoi se scoate telul şi cu o lingură de lemn amestecăm bezeaua cu 250 g nuci tocate. Se unge tava cu ulei, punem hârtie de copt şi ungem şi hârtia cu puţin ulei. Punem apoi compoziţia şi dăm la foc mic, circa 50 minute, până se coace bine. Se desprinde caldă de pe foaia de copt. Se coace şi a doua foaie la fel ca prima.

Crema: 10 gălbenuşuri, un praf sare, 600 ml lapte (fiert), 200 g zahăr, 100 g făină, 2 pachete de unt (President). Se amestecă bine gălbenuşurile, zahărul, făina şi laptele, apoi se pun la fiert până se îngroaşă. Se dă la rece. Se freacă untul puţin (ca o cremă) şi peste el adăugăm câte o lingură din crema răcită şi amestecăm foarte bine de fiecare dată, până se termină. Cu 3-4 linguri de miere se unge prima foaie şi se pune alviţa (o jumătate de cană de zahăr ars amestecat cu o mână de nuci, întinsă apoi pe un carpator umezit cu apă rece)

Mai multe