Reţete de la cititori: Pui la cuptor cu cartofi – Costi Bogdan
Ingrediente: un pui de 1.5 kg, 3-4 cartofi, condimente pentru pui, sare, 3 linguri de ulei.
Preparare
Se spală puiul, se sărează şi se condimentează cu condimentele pentru pui. Apoi curăţăm cartofii, îi tăiem în 4 pe lungime şi îi condimentăm cu sare şi o lingură de ulei
Ungem o tavă cu două linguri de ulei şi punem o cană de apă, aşezăm puiul şi cartofii şi băgăm tava la cuptor o oră jumătate până se rumeneşte frumos. Până să se rumenească, din când în când luăm cu o lingură zeama din tavă şi punem peste pui. Trebuie să aveţi pregătit pe aragaz un ibric cu apă, un pic de ulei şi condimente ca atunci când scade zeama din tavă să adăugăm câte puţin până ce puiul e frumos rumenit şi gata de servit.
Se poate servi cu mujdei de usturoi, salata de varză... după preferinţă.