Reţete de la cititori: Sărmăluţe în frunze de hrean cu carne de curcan - Melniciuc Oana Cristina

25 iulie 2014 19:37   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente: 500 g carne tocată curcan, 20 frunze de hrean, 50 g orez, 1 morcov, 1 ceapă, 2 linguri pastă roşii, sau 200 ml bulion, sare, piper, paprica, cimbru, dafin, mărar, 200 ml borş acru.

Preparare

1. Se opăresc frunzele de hrean cu borşul care a dat în clocot.

2. Ceapa curăţată şi spălată, se toacă mărunt, morcovul se dă prin răzătoare şi se

căleşte în puţin ulei încins. Se adaugă orezul şi se mai căleşte 1 minut.

Carnea se amestecă împreună cu orezul, ceapa, morcovul, apa fiartă, mărarul tocat, cimbru, paprica, restul de condimente şi aproximativ 1 lingură de bulion.

3. Se taie nervura groasă a frunzei de hrean, se pune carne pe marginea frunzei şi se înfăşoară sarmalele. 

4. Se pun crenguţe de cimbru pe fundul oalei. Se aşează sarmalele peste cimbru şi se pune între ele foi de dafin, boabe de piper. Se adaugă apă fiartă cât să le acopere cu două degete. Se pun frunze de hrean deasupra sarmalelor.

5. După ce au fiert, se adaugă vreo 3-4 linguri de bulion desfăcute cu apă fierbinte şi pastă de roşii. Se dă la foc să mai scadă. Spre sfârşit se adaugă puţin borş şi mărar. Se potriveşte de sare şi se închide focul.

Poftă bună!

Mai multe