Reţete de la cititori: Tartă cu mere – Monica Marton
Ingrediente necesare
250 grame de făină;
100 grame de unt sau untură;
1 ou;
o lingură de apă;
o lingură de zahăr brun
un praf de sare;
2 linguri de scorţişoară măcinată;
un kilogram de mere
250 grame de zahăr
Preparare:
Spargeţi oul, puneţi un praf de sare, adăugaţi o lingură de zahăr, o lingură de scorţişoară şi amestecaţi bine compoziţia, până devine cremoasă, adăugaţi untul şi incorporaţi totul. Puneţi apoi o lingură de apă şi făina şi frământaţi bine compoziţia pe care apoi o puneţi la frigider până preparaţi umplutura. Dacă vă este mai comod, puneţi toate ingredientele pentru aluat în robotul de bucătărie şi le mixaţi, apoi lăsaţi compoziţia la rece, în frigider.
Pentru umplutură spălaţi şi curăţaţi merele, le radeţi sau le tăiaţi cubuleţe. Stoarceţi zeama pe care acestea o lasă, adăugaţi zahărul şi o lingură de scorţişoară. Mai stoarceţi merele, dacă este cazul, sau puteţi să adăugaţi o lingură de griş în compoziţie pentru a absorbi sucul pe care merele îl lasă. O altă variantă ar fi să căliţi merele în cratiţă până se evaporă sucul din compoziţie, situaţie în care le lăsaţi să se răcească înainte de a le pune peste aluat.
Încingeţi cuptorul la 200 de grade.
Tăiaţi aluatul scos din frigider, în două părţi egale. O parte o întindeţi şi o puneţi în tavă după ce aţi uns cu untura/unt sau aşezat o foaie de copt în tavă. Aşezaţi umplutura peste ea, iar deasupra aşezaţi, ca o dantelă/grilaj, fâşii de aluat întins şi tăiat.
Lăsaţi tarta la copt 30 de minute, iar, după ce aţi scos-o din cuptor, lăsaţi-o câteva minute să se răcească, apoi tăiaţi-o bucăţelele pentru a fi servită. Poftă bună!