Rețete de la cititori: Terină de cartofi cu ciuperci - Sandru Ilie

3 iunie 2014 10:33   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente: 10-12 cartofi, 1 borcan ciuperci, 1 ceapă mare, 2-3 linguri ulei, 2-3 căţei usturoi, 2 linguri smântână, câteva fire pătrunjel verde, 1/2 linguriţă nucşoarîă măcinată, 2 ouă, sare, piper, 100 g brânză rasă, boia ardei.

Preparare

Fierbem cartofii în coajă timp de 30-35 minute, la foc potrivit pentru a nu se sparge. Curăţăm ceapa şi o tăiem cubuleţe mici. Punem la călit ceapa într-o tigaie, adăugăm ciupercile şi le lăsăm până încep să devină aurii, presărăm piper şi sare şi usturoiul pisat. Când au fiert cartofii îi curăţăm şi tăiaţi felii subţiri îi aranjăm, pe câte un rând, într-o tavă de chec tapetată cu hârtie de copt.

Peste cartofi punem brânza rasă, ciupercile, pătrujelul tocat şi acoperim cu un alt rând de cartofi. Ouăle le batem cu smântâna şi nucşoara, un praf de sare şi piper şi adăugăm peste cartofi. Cuptorul trebuie să fie încălzit, introducem tava şi o lăsăm până începe să prindă crustă deasupra. Când vedem că este gata scoatem din cuptor tava cu terina şi o lăsăm la răcit pentru a se putea tăia. Punem terina pe un platou, presărăm puţină boia deasupra, feliem şi servim.

Mai multe