Reţete de la cititori: Tort cu cioco şi zmeură - Simona Pătraş

21 iunie 2013 7:35   Rețete
Ultima actualizare:

Mod de preparare:

Preparare blat:Albuşurile se bat spumă tare cu un praf de sare, apoi adăugăm treptat zahărul şi mixăm până ce s-a topit întreaga cantitate de zahăr.Gălbenuşurile se mixează cu 3 linguri apă minerală, esenţa de bergamota şi se adaugă peste albuşuri.Ciocolata se topeşte pe baie de aburi şi se adaugă în compoziţia de ouă. La sfârşit adăugăm făina cernuta, încorporând cu o spatulă, prin mişcări circulare de sus în jos.Punem compoziţia obţinută într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi dăm la cuptorul preîncălzit la 180 grade timp de 25- 30 minute.

Preparare crema:Facem un pireu din 200 g zmeură, strecurăm de seminţe şi amestecăm cu zahăr pe foc, până acesta se dizolvă complet. Adăugăm praful de agar şi fierbem pe foc mic 1-2 minute. După ce se răceşte amestecăm piureul de zmeură cu mascarpone şi frişcă lichidă. Adăugăm şi restul de zmeură întreagă în cremă şi amestecăm uşor.Lăsăm crema la rece timp de o oră.

Preparare pasta de zahar:Gelatina şi apa se amestecă puţin, se pun pe baie de abur şi când e caldă se adaugă untul şi mierea, se amestecă uşor până se dizolvă.Se pune zahăr pudră într-un castron, am pus pentru început 350 g, se adaug amestecul lichid, colorantul, se amestecă cu o lingură uşor începând din mijloc şi se mai adaugă zahăr până se face ca o pastă groasă. Când nu se mai poate amesteca, se răstoarnă pe masa de lucru pe care punem zahăr pudră şi frământăm bine cu zahăr până când devine ca un aluat şi nu se mai lipeşte de mâini. Se înveleşte în folie şi se lasă la rece până a doua zi.Înainte de a îmbrăca tortul cu pasta de zahăr se lasă la temperatura camerei cu 1-2 ore, apoi se frământă bine cu mâinile umezite puţin.

Asamblare şi decorare tort:Blatul copt şi răcit se taie în două părţi egale, apoi se însiropează cu un sirop fiert din apă, zahăr şi esenţă de bergamota.Pe un platou aşezăm primul blat, crema de zmeură şi cel de-al doilea blat.Îmbrăcăm tortul într-un strat subţire de unt, apoi îl învelim cu pasta de zahăr.Deasupra decorăm cu floricele făcute tot din pasta de zahăr.

Mai multe