Rețete de la cititori:Tartă cu brânzeturi- Ciobanu Roxana

21 noiembrie 2014 12:13   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente: Pentru aluat: 150 g făină, 1 linguriţă drojdie proaspătă, 1/2 linguriţă zahăr, un praf de sare, 100 ml apă minerală călduţă, 1 lingura ulei.

Pentru umplutură: 200 g cremă de brânză, 150 g caş de oaie, 100 g caşcaval, 1 ou, piper, 1 linguriţă rasă busuioc uscat, 1 cârnăcior uscat, câteva fâşii ardei kapia.

Mod de preparare: Aluatul: Frecăm drojdia cu zahărul până se dizolvă.Într-un vas punem făina cernută, praful de sare, drojdia şi începem să frământăm.Turnăm apa minerală treptat, până obţinem un aluat uşor de modelat.La final încorporăm uleiul.Acoperim vasul şi lăsăm să dospească aluatul 15-20 de minute.Umplutura: Caşcavalul şi caşul le dăm pe răzătoarea cu ochiuri mari.Le punem într-un bol împreună cu crema de brânză şi le amestecăm.Încorporăm oul, puţin piper şi busuiocul uscat.Presărăm făina pe masa de lucru, punem aluatul şi întindem o foaie subţirică, rotundă.Tapetăm cu hârtie de copt o tavă de tartă, punem foaia de aluat şi taiem marginile.O înţepăm cu o furculiţă, turnăm compoziţia de brânză şi o nivelăm.Deasupra aşezăm rondele de cârnăcior şi fâşii de ardei kapia.O introducem în cuptorul încins, la o temperatură potrivită, până prinde o crustă aurie deasupra.Când este gata, o scoatem din cuptor. Poate fi servită atât rece cât şi caldă!Poftă bună!

Mai multe