Roşiile, considerate otrăvitoare secole întregi. De ce mureau aristocraţii după ce le consumau

11 decembrie 2020 10:33   Rețete
Ultima actualizare:

Le consumăm cu mare plăcere şi nu ne lipsesc din meniu de cele mai multe ori, însă nu se putea spune acelaşi lucru şi în urmă cu două-trei secole, când roşiile erau considerate otrăvitoare. Cum de s-a ajuns la concluzia asta? Ei bine, aristocraţii le mâncau cu plăcere, după care se prăbuşeau la podea morţi.

În zilele noastre, putem folosi roşii de fiecare dată când preparăm câte o salată, bruschete sau tocăniţe, supă de roşii sau sosuri delicioase. Şi, cel mai important, după ce ne facem pofta de-a le consuma în combinaţii cât mai reuşite, nu păţim nimic rău. La sfârşitul anilor 1700, însă, o mare parte a europenilor se fereau să mănânce roşii din cauza toxicităţii lor. Sau cel puţin asta credeau ei...

Roşiilor li se spuneau „mărul otrăvit” după ce au circulat numeroase poveşti despre cum aristocraţii se îmbolnăveau şi mureau după ce le consumau. Totuşi nu roşiile erau de vină pentru dispariţia lor. Era doar o coincidenţă nefericită. Adică nobilii mureau pe capete atunci când mâncau roşii, dar doar pentru că le serveau din farfurii de cositor. Iar cositorul are un conţinut crescut de plumb, lucru deloc benefic sănătaţii mai ales în cazul combinaţiei cu roşia. Roşiile au o aciditate mare şi, atunci când intră în contact direct cu farfuria din cositor, plumbul iese la suprafaţă.

Citește aici mai multe despre combinația fatală pe care oamenii o ingerau în trecut și de ce, în 1830, colonelul Robert Gibbon Johnson s-a ambiționat să mănânce un coş întreg de roşii.

Mai multe