Ruladă cu iaurt şi portocale- Alina Trică
Ingrediente:Pentru blat: 5 ouă, 5 linguri de zahăr, 5 linguri de făină, un praf de sare, 1 esenţă de portocale.Pentru cremă: 200 ml frişcă, 2 Nutriday (de 140 g), 3 portocale potrivite (sau ce fructe doreşte fiecare), 100 g zahăr, 1 plic de gelatină, 50 ml apă sau zeama de la compot (pere, mere).Pentru ornat: 200 g ciocolată amăruie, 100 ml frişcă lichidă.
BLAT: separăm ouăle. Albuşurile le batem spumă cu praful de sare, apoi adăugăm zahărul lingură cu lingură, amestecând bine după fiecare să se topească. Încorporăm pe rând gălbenuşurile şi esenţa. Adăugăm făina la fel ca zahărul, lingură cu lingură şi amestecăm uşor de jos în sus.
Tapetăm o tavă cu hârtie de copt şi turnăm aluatul. Coacem la foc moderat până devine uşor arămiu la suprafaţă. Pudrăm cu zahăr pudră un prosop de bucătărie şi răsturnăm blatul fierbinte pe el. Rulăm cât este cald şi lăsăm la răcit.
CREMA: amestecăm iaurtul cu zahărul până se topeşte. Gelatina o punem la hidratat. Batem frişca bine până se întăreşte. Curăţăm portocalele de coajă şi le tăiem cubuleţe.
Amestecăm frişca cu iaurtul şi portocalele. Gelatina o punem la topit (atenţie, nu se fierbe), apoi o adăugăm în compoziţia de frişcă. Omogenizăm bine şi dăm la rece 15 minute. După ce blatul s-a răcit complet, îl desfacem şi întindem crema de iaurt peste el. Rulăm cu grijă.
ORNARE: topim ciocolata pe baie de aburi împreună cu frişca. Lăsăm puţin la răcit, apoi turnăm ciocolata peste ruladă. Dăm rulada la rece circa 30 de minute. Tăiem cu un cuţit înmuiat în apă caldă pentru a nu se crăpa ciocolata.
Poftă bună!
Trimite şi tu o reţetă delicioasă!
Eşti expertă în bucătărie? Îţi place să inventezi reţete? Preparatele tale arată ca-n reviste? Găteşte ceva bun, aranjează apetisant mâncarea pe un platou şi fă-i o fotografie.
Trimite-ne reţeta pe adresa de email retetasaptamanii@click.ro. Cea mai arătoasă reţetă va fi publicată în fiecare sâmbătă, în paginile de sănătate din ziarul Click! şi va fi premiată.
Celelalte reţete interesante, însoţite de fotografii, vor fi publicate pe site-ul www.click.ro. Caută-ne şi pe Facebook!