Sarmale de post din prune uscate. Reţeta lui Radu Anton Roman

9 decembrie 2019 12:11   Rețete
Ultima actualizare:

Pentru că în perioada postului principala problemă este lipsa ideilor în ceea ce priveşte preparatele din alimente permise. O opţiune interesantă ar putea fi sarmale de post cu prune uscate, după o reţetă a celebrului Radu Anton Roman.

În cei 57 de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii, dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic.

În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”, la Editura Paideia. Din păcate, Radu Anton Roman ne-a părăsit pe 29 august 2005, răpus de un infarct.

în perioada postului principala problemă este lipsa ideilor în ceea ce priveşte preparatele din alimente permise. O opţiune interesantă ar putea fi sarmale de post cu prune uscate.

Ingrediente

  • 1 varză murată
  • 1 ceaşcă orez
  • 3 cepe
  • 1 pahar bulion roşii gros
  • 1 pahar untdelemn
  • 1 morcov
  • piper boabe
  • sare, piper măcinat, paprica
  • 100 g prune uscate (sau stafide, ciuperci, felii de măr uscate)

Mod de preparare

2 cepe se toacă şi se călesc în ulei. Se sting cu orez şi apă, se pune sare, piper praf, se lasă să fiarbă. Varza se spală mult, să-i iasă sarea. Se pregătesc foile de varză, cam 15-20 de bucăţi. Restul verzei se toacă fideluţă. Se rade morcovul.

Sosul

Se toacă 1 ceapă, se căleşte în ulei cu boia şi piper boabe. Când s-a înmuiat se adaugă bulion.

Umplutură

Se toacă prunele bucăţi mici. Dacă a fiert orezul i se adaugă prunele. Se unge o cratiţă cu ulei şi se aşază sarmalele.  Se aşază în cratiţă împreună cu varza tocată şi morcovul ras, se toarnă bulion şi apă, se pun la cuptor acoperite, foc potrivit, circa 1 oră. (Sursa: adevarul.ro)

Citește și:

Ruladă cu mere şi nucă, cea mai simplă şi delicioasă reţetă de post

Brioşe de post cu dulceaţă de prune. Cum se prepară delicioasul desert

Mai multe