Sfaturi de la masterchef-ul grătarelor pentru o masă perfectă. Cum să pregătești puiul, vita, peștele sau legumele

17 septembrie 2020 7:49   Rețete
Ultima actualizare:

A adus grătarul la rang de artă iar din clasicul sfârâit a făcut o muzică pe urechile gurmanzilor de elită. George Fircă, alias George Proțap, masterchef-ul grătarelor dezvăluie pentru cititorii Click! trucurile pregătirii unei mese perfecte.

În zilele bucătăriei industriale, în care tigăile magice și cuptoarele SF au acaparat pregătirea mesei, românul a uitat de savoarea unui grătar bun, făcut în curte sau la iarbă verde, cu prieteni, vecinii sau familia. George pregătește de 15 ani grătare pentru VIP-uri, mondeni sau oameni pe care românul obișnuit îi vede în cărți.”Nu trebuie să ai un grătar nemaipomenit sau sofisticat pentru a mânca bine. Lucrurile sunt simple dacă respecți câteva reguli. Poți să faci vedetă din mâncare ta, să ai festinul perfect fără lucruri complicate”, începe George Proțap povestea preparării unui grătar.

Legumele care pot fi puse pe grătar sunt vinetele, ciupercile, dovleceii, ardeii grași sau roșiile.”Sunt la modă frigăruile de legume la grătar așa că eu v-aș sfătui să pregătiți așa ceva”, spune bucătarul nostru.

Cum se prepară ele? În primul rând legumele trebuie să fie proaspete și să fie spălate temeinic. Se taie felii în funcție de imaginația fiecăruia, de la cuburi la rondele. Se stropesc cu ulei, se presară un praf de sare, se ung cu ierburi aromate.”Eu pun busuioc, cimbru”, ne explică grataragiul. Frigăruile de legume se pun pe grătar, la foc potrivit și se întorc cam la trei minute. Dacă se pun legume mai mari, netăiate, se înțeapă periodic pentru a vedea dacă s-au făcut.

Berbecuț la grătar

”Patrama de berbecuț nu are moarte. Și aici însă trebuie o pregătire din timp pentur a ieși totul bine. Codimentăm carnea cu sare, piper, cimbru, 2-3 foi de dafin, puțin usturoi, un pic de boia. Totul se lasă 2-3 zile la frigiser. Apoi este perfectăr pentru grătar. Se întoarce din două în două minute și se servește cu murături sau mămăliguță”, încheie George Proțap sfaturile pentru un grătar perfect.

Crab la grătar

Se curăță peștele de solzi, se spală în interior pe deasupra. Se tapetează cu un prosop de hârtie, apoi se dă un praf de sare peste el.”Acum depinde cum îl mănânci. Eu recomand saramură”, ne învață bucătarul.”Începem prin coacerea unor roșii, le împrietenim cu niște ardei iute, apoi ardei gras. Totul se fierbe cam 10-15 minute la foc potrivit, nici prea-prea nici foarte foarte”, începe George povestea despre grătarul de pește.

Apoi se pun legumele cu peștele într-o tavă, se lasă tot la foc potrivit pe grătar, cam 10-15 minute. Apoi aruncăm o mână de pătrunjel, câțiva căței de usturoi și saramura este gata. Se servește de obicei cu legume la grătar sau mămăliguță

Porc la grătar

În cazul porcului George spune că este simplu, putem găti pe grătar fără probleme o scăricică, o ceafă sau un cotlet. Se procedează la fel. Se condimentează carnea cu sare și piper, se pune pe grătar la foc mediu, se întoarce din două în două minute și se servește clasic, cu cartofi.

Pui la grătar

”Aici depinde cum vrei să îl faci: pe loc sau pregătit cu o zi înainte. Eu zic că a doua variantă este mai bună”, ne învață George. În acest caz, se tranșează puiul, se condimentează cu sare, piper, ierburi aromate, un pic de ulei, ca să nu se lipească de grătar. A doua zi se pune pe grătar la foc normal și se întoarce din două în două minute.

Vita la grătar

Pentru a pregăti vită la grătar trebuie neapărat să luăm o bucată de antricot sau mușchi. Cu două zile înainte de a face grătarul propriu-zis, se pune carnea la marinat, pentru a se frăgezi sau pentru a căpăta aromă. Se pune la marinat în baiț. Pentru asta pregătim un amestec de sare, zahăr, piper, cimbru, stropim totul cu un pic de ulei și lapte. Totul punem alături de carne într-un vas de sticlă sau inox.”Vita se manâncă de obicei în sânge așa că în momentul când o pui pe grătar, trebuie lăsată la foc potrivit cam trei minute, timp în care se unge cu puțin unt. Merge uns cu un orez sau cu legume la grătar”, sunt sfaturile masterchef-ului grătarelor.

Citiți și

"Mastercheful grătarelor" a pregătit mese pentru Mutu, Andra şi Măruţă

Vedetele încing grătarele de 1 Mai

Mai multe