Spune-mi ce mănânci, să-ţi spun cum trăieşti. Dietele de vară hrănitoareşi uşoare ne menţin în formă

8 iulie 2015 20:39   Rețete
Ultima actualizare:

Canicula este însoţită, totdeauna, de oboseală şi de riscul deshidratării. De aceea, sezonul fierbinte impune, îndeosebi, o dietă adaptată la temperaturile incendiare. Când ne hrănim inteligent însă, canicula nu ne afectează starea de sănătate. De aceea, dietele de vară, hrănitoare şi uşoare, ne menţin în formă.

Pentru revigorarea organismului, mai ales în sezonul cald, salatele de crudităţi, combinate cu proteine alcătuiesc un meniu sănătos. Verdeţurile, plantele rădăcinoase şi aromate, fructele şi brânzeturile sunt surse de vitamine şi de minerale de calitate.

Mulţi cunosc beneficiile alimentaţiei care conţine legume, fructe, fibre şi proteine. Puţini ştiu însă că prazul este un tonic al sistemului nervos, că pătrunjelul este un medicament excelent care reglează tensiunea, că roşiile sunt bogate în antioxidanţi, iar ciupercile, potrivit unor cercetări recente, sunt surse surprizător de bune de vitamina B12, de vitamina E şi de proteine de calitate.

„Dieta bogată în salate de crudităţi, care conţin legume rădăcinoase cum ar fi morcovii, ridichiile, sfecla, feniculul de Florenţa sau legumele moi, cum sunt ardeii, bogaţi în vitamine antioxidante (A, C, E, betacaroten şi multe fibre) şi în zinc sunt un remediu contra anxietăţii şi depresiei”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie

Alimentaţia hrănitoare şi uşoară are efecte pe termen lung

Pielea netedă, memoria vie, inima mai puternă şi supleţea în mişcare sunt câteva dintre efectele alimentaţiei uşoare şi hrănitoare în orice anotimp. Mai mult, studii demografice efectuate în rândul persoanelor care au depăşit vârsta de 100 de ani dovedesc că majoritatea longevivilor care s-au hrănit sănătos sunt supli şi mobili.

Din păcate, spun nutriţioniştii europeni, numărul supraponderalilor (persoane trecute de 50 de ani) este în creştere. În acelaşi timp, în ţări din Sudul Europei, unde predomină regimul mediteranean, rata mortalităţii cardiace este mai redusă, comparativ cu un regim de hrana specifică popoarelor din Nordul Europei, mari consumatoare de carne, de mezeluri şi de grăsimi.

Fructele şi legumele sunt revigorante

În sezonul estival, este reconfortant să ne hrănim fără restricţii cu legume şi fructe, iar crudităţile de sezon ne stau la dispoziţie: roşii, ardei, castraveţi, usturoi, ceapă, dovlecei, verdeţuri, pepene roşu, zmeură, pere, mere, prune etc. Toate acestea alimente de bază pe timpul verii sunt surse de vitamine, de minerale, de fibre şi de antioxidanţi, care ne menţin în formă. Mai mult, pe termen lung, aceste „izvoare” de sănătate, previn îmbătrânirea prematură şi multe dintre bolile secolului, printre care cancerul, afecţiunile cardiovasculare şi maladia Alzheimer.

Să ne hidratăm şi cu pepene roşu

Pepenii, fructe cu un conţinut mare de apă sunt săraci în grăsimi şi în calorii,  dar ascund în miezul lor numeroase vitamine şi săruri minerale. Deoarece pepenii au coaja groasă, insecticidele nu pot pătrunde în miezul fructului, deci pot fi consumaţi fără nici o grijă.

Miezul acestui fruct zemos este un cocteil de apă (peste 90 la sută), zaharuri naturale şi numeroşi nutrienţi, printre care enzime, acizi organici, licopen (substanţă renumită pentru efectul ei antioxidant şi stimulent imunitar). O cură cu acest fruct, de minimum zece zile pe lună, ajută la detoxifierea organismului. „Pepenii sunt un meniu răcoritor, hrănitor şi delicios.

Însă, orice soi de pepene trebuie consumat separat şi cu cel puţin 30 de minute înainte de masă, deoarece fermentează rapid în stomac", precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutrţie. Oricine poate să urmeze o cură de două zile cu pepeni, indiferent de soi. Această etapă de purificare este binevenită pentru întregul organism”.

Cu ce asezonăm salatele de legume

Salatele de legume, pe care este bine să le consumăm din belşug în timpul caniculei, trebuie să fie asezonate cu cel mai bun ingredient- uleiul de măsline. Compuşii antioxidanţi conţinuţi de uleiul de măsline, o grăsime sănătoasă, îi conferă acestui aliment-medicament proprietăţile benefice pentru organism, iar oleasterolul este cea mai importantă substanţă din compoziţia sa.

Plantele aromatice adăugate în salatele de legume (menta, busuiocul, coriandru) protejează sistemul nervos şi circulaţiaă sanguină. De asemenea, oţeturile din mere, din fructe de pădure şi lămâile, folosite la asezonarea salatelor de vară, sunt alte surse de nutrienţi valoroşi pentru starea noastră de sănătate.   

Mai multe