Supă cremă de conopidă

8 decembrie 2016 12:32   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente

1 conopidă

2 cartofi

1 ceapă

1 ţelină

2 căţei usturoi

1 morcov

sare

frunze de ţelină

piper

ulei

200 g caşcaval

crutoane

Preparare

Desfaci în bucheţele conopida şi o speli sub jet, în mai multe ape. Cureţi şi tai mărunt ceapa, apoi o căleşti, în puţin ulei, împreună cu morcovul şi ţelina date prin răzătoare. Adaugi şi cartofii tăiaţi cubuleţe şi laşi câteva minute pe foc. Cureţi usturoiul şi-l zdrobeşti, apoi îl pui peste restul legumelor, sărezi şi piperezi după gust şi adaugi 3-4 căni de apă. Fierbi la foc potrivit. Mai laşi câteva minute şi adaugi conopida şi frunzele de ţelină. Ai grijă să completezi cu apă, dacă mai este nevoie, cât să acoperi bine legumele. Laşi pe foc 20 de minute, până se înmoaie conopida. Scoţi pe rând legumele, le laşi 2-3 minute să se răcorească, apoi le pasezi sau le mixezi, păstrezi câteva bucheţele de conopidă. Crema obţinută o dregi de sare şi piper, dacă mai trebuie, şi o subţiezi, după preferinţă, cu zeama în care au fiert legumele. Serveşti cu caşcaval ras, conopida păstrată şi crutoane. Poftă bună!

Mai multe