Tagliatele cu creveţi şi sos alb - Voinea Cristina Ramona
Ingrediente
Ceapă albă - 1/2 buc
Creveţi - 8 bucăţi
Paşte Tagliatelle - 160 g
Pătrunjel - 1 legătură
Piper alb măcinat - după gust
Sare - după gust
Usturoi - 3-4 căţei
Vin alb - 50 ml
Creveţii sunt printre cele mai apreciate fructe de mare. Nu vei da greş cu reţeta de tagliatele cu creveţi şi sos alb, un festin al gustului desăvârşit.
Cum se prepară?
Mai întâi de toate punem apă la fiert pentru tagliatele. Apa trebuie să conţină doar sare, deoarece pastele de cea mai bună calitate nu au cum să se lipească. După ce am pus apă şi o lăsăm să dea în clocot, pregătim usturoiul pe care îl tocăm fin, ceapă pe care o tăiem brunoaze (3-5 mm) şi pătrunjelul. Creveţii îi verificăm să fie curăţaţi, iar dacă nu sunt îi curăţăm noi prin a face o crestătura pe spatele crevetelui pentru a scoate acel fir negru (intestinul). Luăm o tigaie, o punem pe foc şi adăugăm ulei de măsline, nu foarte mult, după care adăugăm în tigaie usturoiul, ceapă şi creveţii şi îi călim bine până ce creveţii îşi schimbă culoarea. Dacă sunt prefierti creveţii, ne uităm la ceapă, după ce s-au călit bine şi şi-au împărtăşit baia de ulei, stropim şi stingem cu vin.
Tagliatelele se fierb în jur de 8 minute, nu mai mult pentru că pe urmă se fac foarte moi, le spălăm sub un jet de apă după ce au stat în apă clocotită şi le punem în tigaie. Dacă dorim, putem adaugă şi smântână. La sfârşit, dăm gust cu sare şi piper, după care presăram pătrunjel.