Tort cu cremă de cafea şi căpşuni – Felicia Vanea
Pentru blat:
5 ouă
5 linguri zahăr
5 linguri făină
5 linguri ulei
1 praf de copt
esenţă vanilie
Blat:
Albuşurile le mixăm spumă cu puţină sare. Adăugăm apoi zahărul şi mixăm până devine o spumă tare. Gălbenuşurile le batem cu ulei şi le turnăm peste bezea, amestecând uşor. Încorporăm făina amestecată cu praful de copt.
Turnăm compoziţia într- o formă rotundă cu inel reglabil, tapetata cu hârtie de copt şi dăm la cuptor, la foc mediu în jur 30-35 de minute. Se scoate blatul şi se lasă la răcit.
Crema de fructe de pădure:
200 g fructe de pădure
200 g iaurt de fructe
100 g zahăr
200 ml frişcă bătută tare
10 g gelatină
MOD DE PREPARARE
Se fierb fructele de pădure în jur de 5-6 minute cu zahărul şi se lasă la răcit. Gelatină se hidratează în 50 ml apă şi se topeşte la bain-marine, apoi se adaugă în iaurt. Iaurtul îl amestecăm se amestecă cu fructele de pădure şi cu frişcă bătută tare.
Crema de cafea:
2 gălbenuşuri
2-3 linguri lapte
200 g unt moale
150 g zahăr
2 linguri cafea solubilă
100 ml frişcă lichidă
2 plicuri zahăr vanilat
Cafeaua solubilă o dizolvăm în puţină apă caldă. Gălbenuşurile le mixăm cu zahărul până devin cremoase.Adăugăm laptele apoi punem la fiert la baine marie până crema se îngroaşă. O dăm la o parte, o lăsăm să se răcească, apoi se mixează bine împreună cu untul moale. Se adaugă cafeaua şi se omogenizează. Smântână pentru frişcă se mixează cu zahărul vanilat până devine tare, apoi se încorporează în crema de unt.
Pentru sirop:
50 g zahăr
100 ml apă
coajă de lămâie
Decor:
felii de căpşuni
2 pliculeţe Tort-Gelee
Caramelizăm zahărul, apoi adăugăm apă rece şi coaja de lămâie. Se lasă deoparte până se răceşte şi caramelul se topeşte. Blatul răcit îl tăiem în 3 părţi şi îl insiropam. Primul strat este cu crema de fructe de pădure, la mijloc cel de cafea, ultimul tot fructe de pădure. Pentru decor putem taie felii de căpşuni, pe care le repartizăm pe toată suprafaţă tortului, apoi turnam peste ele Tort - Gelee, preparat conform instrucţiunilor de pe pliculeţ, pentru a le prinde bine.