Tort cu frişcă şi fructe de toamnă- Trică Maria Angelica
Ingrediente: Pentru blat: 8 ouă, 8 linguri zahăr, 8 linguri lapte, 8 linguri ulei, 1 praf de sare, 15 linguri făină, 1 vârf cuţit de praf de copt.Pentru cremă şi decor: 1 l frişcă lichidă, 1 linguriţă zahăr pudră vanilat, 300 g struguri, 1 măr.
Mod de preparare: Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Albuşurile se bat spumă tare cu sarea, apoi se adaugă zahărul şi se bate în continuare până se întăreşte bezeaua.
Se încorporează treptat, amestecând uşor, de jos în sus, gălbenuşurile, uleiul, laptele şi făina amestecată cu praful de copt.
Se toarnă compoziţia într-o formă de tort, unsă cu unt şi tapetată cu hârtie de copt. Se introduce forma în cuptorul preîncălzit, la foc mijlociu, pentru 35-40 de minute.
Blatul răcit, se taie în două foi orizontale, care se stropesc cu un sirop de fructe. Frişca se bate cu zahărul pudră vanilat. Blaturile se ung cu un strat de frişca, se presară boabe de struguri şi se acoperă cu frişcă. Se suprapun blaturile, se îmbracă tortul cu frişcă şi se decorează cu boabe de struguri şi feliuţe de măr.
Poftă bună!
Trimite şi tu o reţetă delicioasă!
Eşti expertă în bucătărie? Îţi place să inventezi reţete? Preparatele tale arată ca-n reviste? Găteşte ceva bun, aranjează apetisant mâncarea pe un platou şi fă-i o fotografie.
Trimite-ne reţeta pe adresa de email retetasaptamanii@click.ro. Cea mai arătoasă reţetă va fi publicată în fiecare sâmbătă, în paginile de sănătate din ziarul Click! şi va fi premiată.
Celelalte reţete interesante, însoţite de fotografii, vor fi publicate pe site-ul www.click.ro. Caută-ne şi pe Facebook