Tort Diplomat cu cremă din ouă şi frişcă - Dogaru Aura

18 august 2017 12:51   Rețete
Ultima actualizare:

Ingrediente (21cm):

1 pachet pişcoturi, 2 ouă mari, 150 g zahăr, 600 g frişcă din smântână (neîndulcită), 1 plic gelatină granule, esenţă de rom, 400 g fructe din compot (eu am folosit ananas, portocale kiwi şi rodie)

Preparare

Într-o formă de tort cu pereţi detaşabili se fixează pişcoturile, aşezate perpendicular pe tavă, cât mai înghesuite, astfel încât să formeze o coroniţă. Pentru o mai bună stabilitate, se înlătură 1cm din fiecare pişcot, astfel încât fiecare să se sprijine pe o latură dreaptă, nu rotunjită.Fundul tăvii, în interiorul coroniţei de pişcoturi, se acoperă deasemea, potrivind şi fixând pişcoturi întregi şi bucăţi, urmărind o acoperire cât mai bună.

Pentru cremă se pun la foc, pe bain-marie, ouăle întregi împreună cu zahărul şi se mixează timp de minim 5 minute, astfel încât să se obţină o spumă călduţă. 

Pentru bain-marie încercaţi să folosiţi două oale de circumferinţă apropiată, deoarece dacă aceasta diferă prea mult, iar oala de dedesubt este prea largă, aburii se vor ridica din oală, neasigurând temperatura necesară mixării optime a ouălelor. În acest timp frişca se mixează până când se întăreşte; acest lucru se obţine cu rezultate optime dacă, anterior mixării, frişca a fost ţinută 15-20 minute la congelator.De această dată am uitat frişca în congelator, am scos-o după o oră pe jumătate congelată şi am avut surpriza plăcută de a se bate mulţumitor. Frişca bătută se păstrează la frigider, până când va putea fi adăugată în cremă.Gelatina se lasă la hidratat în 80 ml de apă rece, pentru câteva minute, apoi se trasferă pe aragaz, la foc mic. Când gelatina s-a dizolvat, se toarnă în fir subţire peste spuma de ouă, se mixează, apoi compoziţia rezultată se lasă la răcit.Când aceasta ajunge numai uşor călduţă se încorporează şi frişca, esenţa, apoi fructele scurse şi tăiate bucăţele mici.

Crema se toarnă în interiorul tăvii cu pişcoturi şi se nivelează.

Se ornează cu fructe peste care se toarnă un Tort Gelee transparent de la Dr. Oetker.

Tava se introduce în frigider, unde se lasă pentru câteva ore (recomandat - peste noapte).

Mai multe