VIDEO Mirela Vaida: "Cea mai gustoasă ciorbă de 100 de perișoare. Rețeta mea personală"
Mirela Vaida le-a arătat prietenilor virtuali cum face ea ciorba de perișoare cu borș. Prezentatoarea postului Antena 1, Mirela Vaida (38 ani), este o gospodină desăvârșită, iar acest lucru se observă cu ușurință din postările vedetei de pe canalul ei de Youtube, unde se găsesc mai multe rețete.
Prezentatoarea postului Antena 1 a ținut să ne arate cum gătește ea ciorba de perișoare pentru familia sa. Născută în Moldova, ea le-a prezentat fanilor ei care este rețeta pe care o face cu borș și cum prepară ea ciorba! Mirela face câte o oală cu aproape 100 de perișoare și spune că ea și familia ei mănâncă din ea cam de trei ori și o consumă în mai puțin de două zile.
Ce legume pune Mirela Vaida în ciorba de perișoare
”Ingredientul pricipal a ciorbei este carnea tocată, pe care eu am pregătit-o aici. Este un amestec de vită cu pui, poate fi și carne de porc. Eu am pus aici și un pic de carne porc, pentru grăsimea aceea care dă bun gust ciorbiței de perișoare. Eu fac perișoare din aproape 2 kg de carne. Cam așa fac eu! Dar dvs puteți să faceți și dintr-un kilogram, vă ies mai puține. Eu mai pun la ciorbă 4 cepe (din care trei la compoziția de carne), o țelină mică, pe care o dau pe răzătoare, păstârnac, pătrunjel, 2 morcovi, totul dat pe răzătoarea mică, pentru ca cei mici să nu găsească motiv să nu-l mănânce. Pun ardei de toate culorile ca să facă ciorbița bogată și colorată: un gogoșar, un ardei gras, un gogoșar verde, mult pătrunjel, mult leuștean și mult mărar. Mie îmi place să mai pun și 3 - 4 roșioare tăiate cubulețe la ciorbă, orez în compoziția de carne, un pic de sare și de piper după gust și albușul de la două ouă, ca să lege toată compoziția de carne și un litru de borș acru, pentru că ciorbița merge cu borș. Eu fac neapărat cu borș acru”, a povestit vedeta, în filmulețul de pe canalul ei de Youtube, în timp ce s-a apucat de treabă.
Mirela Vaida folosește la perișoare leuștean, pătrunjel și mărar
Mai întâi, Mirela a pus o oală mare cu apă la fiert, în care ”a aruncat” legumele tăiate și zarzavatul, mai puțin ceapa, pe care a pus-o întreagă, să o poată scoate, întrucât copiii nu o consumă. Din 4 cepe, ea pune trei la compoziția de carne pentru perișoare și una la fiert, sare și piper după gust. A lăsat oala la fiert și apoi a tocat carnea cu cele trei cepe, dar și cu verdeață: leuștean, pătrunjel verde și mărar. ”Nu prea se pune verdeață la carne dar eu pun, la fel și ceapă tocată prin mașină, cele două albușuri, sare, piper după gust și amestec cu mâna”, spune ea în timp ce s-a ocupat de acest aspect. A făcut cam 100 de perișoare pe care le-a adăugat în oala de pe foc, unde s-au fiert legumele. Vedeta a pus verdeață și în oala cu ciorbă, la început, dar și la final, după ce adaugă un litru de borș. ”Cine vrea își mai pune verdeață și în farfurie”, conchide ea. În timp ce gătea, cel mai mic membru al familiei sale, Tudor Ștefan (2 ani), se fâțâia prin bucătărie. Prezentatoarea mai are doi copii, Carla Maria (6 ani) și Vladimir Alexandru (5 ani).
Citește și:
Ce poți să faci dintr-un cartof! Rețeta delicioasă a Laurei Cosoi
Anna Lesko, secretul clătitelor care au înnebunit-o pe Adela Popescu