5 lucruri care te fac mai puţin atrăgătoare în ochii unui bărbat
Ai un partener nou şi vrei să faci o impresie bună încă de la prima întâlnire? Începe prin a acorda atenţie unor detalii care fac diferenţa când vine vorba de percepţia masculină. Află care sunt acestea!
Nerespectarea regulilor de gramatică
Dacă nu eşti familiarizată cu anumite cuvinte din limba maternă sau dintr-o limbă străină, atunci mai bine nu le foloseşti la o întâlnire până nu descoperi adevăratul sens. S-ar putea ca un cuvânt spus greşit să îi taie tot cheful de a socializa viitorului partener şi să te respingă. Un studiu recent a demonstrat faptul că limbajul neadecvat şi nerespectarea regulilor de gramatică se numără printre principalele motive pentru care bărbaţii resping o femeie în cadrul întâlnirilor online.
Lipsa manierelor
Ai o întâlnire la restaurant, dar nu ştii să mănânci orice fel de mâncare şi nici cum se folosesc toate tacâmurile? Atunci mai bine te documentezi înainte, asta dacă nu vrei să te faci de ruşine în faţa unui nou partener. De asemenea, fii atentă şi la alte detalii importante, cum ar fi vorbitul cu gura plină, mâncatul zgomotos şi aşezarea mâinilor pe masă. Regulile esenţiale de etichetă sunt uşor de învăţat şi te vor ajuta să îţi faci o imagine bună.
Află ce alte lucruri te fac mai puţin atrăgătoare pe clickpentrufemei.ro.