5 paşi ca să cureţi perfect cuptorul cu microunde
În timp, din cauza unei folosinţe îndelungate, cuptorul cu microunde se murdăreşte, mai ales în interior. Vorbim despre pete de ulei, grăsime, sosuri dar şi resturi de mâncare.
Este destul de dificil de curăţat, dacă nu ştii la ce trucuri să apelezi. Iată mai jos ce ai de făcut!
1. Pune apă într-un recipient din plastic (castron).
2. Adaugă zeama de la o lămâie stoarsă.
3. Pune recipientul în cuptorul cu microunde şi porneşte aparatul pentru un minut.
4. Scoate recipientul din cuptor şi şterge apoi interiorul cu un burete sau o cârpă curată, umedă. Vei vedea că urmele de murdărie, petele de ulei şi grăsime dar şi resturile alimentare lipite vor putea fi foarte uşor îndepărtate.
5. După ce ai curăţat cuptorul, pentru a elimina mirosul neplăcut taie o lămâie pe jumătate şi pune-o în cuptor. Porneşte aparatul pentru 30 de secunde, iar apoi scoate lămâia. Cuptorul cu microunde va avea un miros proaspăt.