Alte întrebuinţări ale frigiderului de care nu ştiai

3 iulie 2014 11:58   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

Frigiderul este folosit pentru a depozita alimentele, însă poate fi utilizat şi în alte scopuri. Temperatura scăzută din frigider şi congelator rezolvă şi alte probleme care apar în gospodărie. Iată câteva dintre întrebuinţările sale, la care nu te-ai gândit până acum.

Îndepărtează mirosurile

Caserolele care au prins un miros urât, care nu poate fi îndepărtat cu detergent obişnuit de vase, se pun în congelator pentru o zi. Spală bine recipientele, scurge-le de apă şi ţine-le în congelator cu capacul deschis. După 24 de ore, vei vedea că mirosul va dispărea.

Curăţă urmele de arsură

Dacă ai ars o oală sau o cratiţă, atunci introdu vasul respectiv în congelator. După câteva ore, pata se va putea curăţa perfect folosind apă caldă şi detregent de vase. În locul detregentului mai poţi folosi bicarbonat sau o soluţie din apă şi zeama unei lămâi.

Păstrează aroma boabelor de cafea

Pentru a nu-şi pierde aroma, boabele de cafea sau cafeaua macinată se păstrează într-un borcan închis etanş şi depozitat în frigider. Temperatura scăzută va încetini procesul de alterare al cafelei şi o a păstra proaspătă mai mult timp.

Prelungeşte viaţa lumânărilor

Frigiderul poate fi folosit şi pentru a prelungi durata de ardere a lumânărilor. Depozitează-le în frigider sau congelator iar lumânările vor arde şi se vor consuma mai greu. Evită să ţii la rece lumânările parfumate pentru că rişti ca alimentele să prindă miros parfumat.

Curăţă petele de ceară

Ceara întărită de pe suporturile de lumânări se curăţă foarte uşor dacă acestea sunt ţinute, pentru câteva ore la temperaturi scăzute. Aşază suporturile pentru lumânări sau sfeşnicele în congelator. Vei vedea că, după un timp, ceara se va întări şi va deveni casantă, uşor de îndepărtat.

Mai multe