Așa poți avea un abdomen plat!

27 octombrie 2012 16:05   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

Chiar dacă pierzi 3-5 kg în timpul unei diete, colăceii din jurul taliei s-ar putea să nu se dea bătuţi. Ce zici de o cură care vizează tocmai această zonă atât de pretenţioasă?

Rezultatele unei diete care ţinteşte grăsimea de pe abdomen se văd chiar după primele zile. Însă, pentru a menţine ceea ce ai dobândit, trebuie să urmezi cura două-trei săptămâni.

Elimină grăsimile, dulciurile, semipreparatele şi mezelurile şi consumă alimente uşoare: fructe şi legume proaspete, peşte, carne şi lactate slabe.

Trucuri pentru rezultate rapide

Consumă fibre. Acestea sunt responsabile cu buna funcţionare a tranzitului intestinal.

Rezultatul? Digestie uşoară şi niciun risc de balonare. Pentru asta, mănâncă cinci porţii de fructe şi de legume pe zi. Înlocuieşte pâinea şi pastele din făină albă cu cele din cereale integrale.

Alege grăsimile bune. Ele sunt esenţiale pentru buna funcţionare a intestinelor. În timpul dietei, ai nevoie de cel puţin două linguri de ulei vegetal (măsline, rapiţă) pe zi.

Mizează pe probiotice. Şi aceste substanţe au un rol precis în funcţionarea tranzitului intestinal. Stresul, oboseala şi alimentaţia nesănătoasă dezechilibrează flora intestinală, dar lactatele fermentate ajută la regenerarea ei.

Vezi alte trucuri pe clickpentrufemei.ro

Mai multe