Bona sau creşa? Tu ce alegi pentru copilul tău?

Nu toate mămicile îşi permit să stea mai mult de un an acasă cu bebeluşul lor. Unele îşi mai deschid mici afaceri sau îşi iau slujbe part-time, însă majoritatea sunt forţate, din motive financiare, să revină la serviciu. Aici apare problema: cu cine las copilul? Soţia antrenorului Walter Zanga, Raluca, mămica a doi copii, vă prezintă variantele în noua ei carte, lansată pe piaţă săptămâna trecută.

Ştii şi tu foarte bine că cea mai de încredere persoană cu care ai putea să-ţi laşi copilul este cineva din familie – mama ta, soacra sau o rudă apropiată. Dacă nu se poate, atunci îţi rămâne varianta – bonă sau creşă. „Instinctiv m-aş gândi că este preferabil ca micuţul meu să fie dus într-o creşă de bună calitate, cu un personaj grijuliu şi iubitor, într-o atmosferă plină de veselie. Dar psihologii întocmesc un clasament diferit: tatăl este un babysitter mai bun decât bunica, bunica mai bună decât bona, iar bona mai bună decât creşa. Cu alte cuvinte, grija de acasă, fie bonă, fie bunică, este net superioară metodelor de babysitting din afara casei, deoarece copilul se bucură exclusiv de atenţia persoanei desemnate”, scrie în carte Raluca Zenga, mama unei fetiţe de aproape 6 ani şi a unui băieţel de 3 ani.

Avantajele şi dezavantajele creşei. Te gândeşti, probabil, că la creşă sunt persoane specializate, instruite, care ştiu cum să se poarte cu cei mici. În plus, acolo socializează cu alţi copii şi are suficienţi stimuli pentru a-i satisface curiozitatea şi energia, ar învăţa mai repede să vorbească, să se descurce. E adevărat, însă mai sunt şi dezavantaje. „Ce înseamnă plânsetul după mamă, atunci când ea lasă copilul într-o încăpere străină şi dispare din raza lui vizuală? Specialiştii în pedagogie ne asigură că este un stres temporar, care se va ameliora cu trecerea timpului. Oamenii de ştiinţă au analizat în profunzime acest stres repetitiv şi au ajuns la concluzia că nivelul cortizolului din sânge se dublează în prima oră în care copiii sunt lăsaţi pentru prima dată la creşă, în comparaţie cu cei lăsaţi acasă. Iar aceste fluctuaţii de cortizol nu sunt doar schimbări temporare în dispoziţia copiilor. Efectele se regăsesc şi la vârsta de 15 ani, în funcţie de cât timp au petrecut la creşă. Asta implică o agresivitate sporită, hiperactivitate, diverse inhibiţii şi un ataşament afectiv nesigur”, adaugă Raluca.

În ce situaţii e mai bine acasă. Tot psihologii spun că, dacă sunt crescuţi acasă, într-un mediu sigur şi familiar, copii îşi dezvoltă mai mult creativitatea, imaginaţia şi libertatea de expresie. Renunţaţi la obsesia cu „socializarea”! Până la vârsta de 3 ani, copilul nu se va plictisi niciodată dacă e înconjurat de atenţie şi iubire. Pe de cealaltă parte, decât să stea acasă în grija unei mame deprimate, a unei bunici care nu ştie să comunice şi să se joace cu el, sau a unei bone reci şi neglijente, tot mai bine e la creşă.