Cele mai frecvente minciuni despre SEX pe care le spun bărbații
De cele mai multe ori, ignoranța este cheia fericirii, însă, dacă te-ai întrebat vreodată ce minciuni spun de obicei bărbații, descoperă în cele ce urmează.
„Mi-am făcut testele acum șase luni”
Niciun bărbat nu va recunoaște că nu și-a mai făcut de mult testele de dpistare a bolilor cu transmitere sexuală. Ba mai mult, își va lua un răgaz de gândire și, dacă ești prea insistentă îți va oferi și câteva detalii pentru a te convinge de sinceritatea lui. În realitate, ai fi surprinsă să afli că, de fapt, au trecut mai bine de 2-3 ani de atunci sau, mai rău, că nu și le-a făcut niciodată.
„Ești singura femeie pentru care am simțit vreodată asta”
Bun, dacă te ia cu textile astea de la primele întâlniri, cel mai probabil nu vrea decât să te ducă în dormitor. Femeile sunt sensibile la declarații de amor duse la extrem, iar bărbații se pricep foarte bine să speculeze asta.
„Nu pot să ajung la orgasm cu prezervativ”
Ba poate. Sigur că poate. Dacă apelează la acest truc, o face doar pentru că nu îi place senzația pe care o simte atunci când folosește protecție, dar asta nu justifică în niciun fel actul sexual fără prezervativ. Totuși, dacă îți spune așa ceva, ar trebui să intri în alertă… probabil nu ești singura căreia i-a propus să facă sex neprotejat.
Află pe clickpentrufemei.ro care sunt celelalte minciuni despre sex spuse de bărbați!