Culorile toamnei, în garderoba ta
Culori pastelate, nuanţe puternice de roşu, albastru, portocaliu şi mov prună, acestea trebuie să se regăsească în garderoba ta, în acest sezon.
Toamna, adu un suflu nou garderobei tale! Achiziţionează-ţi hainuţe în nuanţe metalizate, pastelate, pe care să le accesorizezi cu o eşarfă voluminoasă şi o geantă supradimensionată. Potrivit gemenelor Irina Astratini şi Raluca Blănaru, verdele smarald este „culoarea vedetă" a sezonului, pe care o putem asorta cu alb sau nude. Ţinutele gri sunt şi ele în tendinţe. Pot fi uşor accesorizate şi se potrivesc aproape oricărei nuanţe de păr şi de ten. „Materialele metalizate îţi păstrează încă poziţia în tendinţele acestei toamne. Se poartă tonurile argintii, aurii, însă acest sezon aduce şi alte culori metalizate, cum ar fi albastru, mov", spun designeriţele.
Gemenele Irina şi Raluca sunt designeriţele care i-au făcut Nicoletei Luciu rochia de naşă la cununia Biancăi Drăguşanu
Hainele cu porţiuni transparente din voal sau dantelă sunt de asemenea la modă. Mai mult, spre deliciul domnilor, decolteurile adânci sunt recomandate în acest sezon. Designerii le-au folosit pentru a sublinia feminitatea şi a evidenţia în mod elegant umerii şi pieptul.Şi, pentru că tot am vorbit de culori, ai grijă cum le combini. Nu sunt recomandate roz cu portocaliu, albastru cu verde sau negru cu maro!