Cum ar trebui să fie crema de faţă şi fondul de ten în sezonul rece

15 noiembrie 2014 14:30   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

Nevoile pielii se schimbă în sezonul rece. Frigul, vântul, variaţiile de temperatură atunci când intri de la frig la cald, toate acestea îţi usucă tenul, îl fac mai sensibil, mai vulnerabil. Şi parcă nici fondul de ten nu se mai aşază ca înainte. Un medic dermatolog şi un make-up artist ne spun ce e de făcut.

Atât crema de faţă, cât şi fondul de ten se aleg în funcţie de nevoile tenului. Astfel, „dacă pielea e uscată, crema trebuie să fie mai hidratantă decât până acum, dacă tenul e rozaceic, crema să fie mai hidroprotectoare, pentru a te ajuta să treci mai bine peste variaţiile de temperatură. Doar dacă ai tenul acneic nu e nevoie să schimbi crema”, spune medicul dermatolog Viviana Iordache. De asemenea, specialistul vă recomandă să vă orientaţi spre creme mai bogate în vitamine, aminoacizi, acid hialuronic şi estrogeni. „În sezonul rece, avem o alimentaţie mai săracă în vitamine decât vara. Şi din acest motiv ar trebui să suplimentăm din exterior pentru a acoperi nevoile pielii”.

E timpul să-ţi schimbi şi fondul de ten

Fondul de ten are şi el rol de protecţie pentru piele. Ca să se aşeze bine, ai grijă ca baza sau crema să nu fie prea uleioasă şi să nu formeze peliculă, aflăm de la Florina Mărcuţă, şefă a unei şcoli de machiaj din Bucureşti. „După ce ai aplicat crema, las-o 3-4 minute să intre bine în piele şi abia apoi aplică fondul de ten. Acesta poate fi mai gras, cu o textură mai compactă, cu o putere mai mare de acoperire, faţă de cele fluide, de vară”, spune make-up artistul. De asemenea, atenţie la nuanţă! Bronzul din vară ţi s-a mai dus, tenul tău are acum o nuanţă mai deschisă, prin urmare şi fondul de ten trebuie să fie mai deschis.

Mai multe