Cum ne îngrijim părul pe timpul verii. 10 sfaturi pentru a avea un păr frumos
Părul trebuie îngrijit chiar dacă este vară şi avem tendinţa de a-l ascunde sub o pălărie sau de a-l strânge în coadă. Acum podoaba capilară poate fi afectată grav de soarele arzător sau de clorul din apa piscinelor. Vestea bună este că sunt metode pentru a proteja părul şi pentru a-i menţine strălucirea şi frumuseţea acestuia. Iată câteva sfaturi care ne poate ajuta să îngrijim părul pe timpul verii.
Toată lumea ştie că vara părul se deschide la culoare. Potrivit specialiştilor, căldura emanată de soare şi razale ultraviolete pot deteriora proteinele din firele de păr, ceea ce duce la decolorarea acestora. Mai mult, substanţele chimice din apa piscinelor şi sarea din mare cotribuie la degradarea părului, chiar şi a celui natural, care nu a mai fost vopsit niciodată, care îşi pierde luciul şi devine casant.
Cum atacă părul clorul şi sarea de mare
Clorul adăugat în apa ştrandurilor sau a piscinelor distruge uleiurile de protecţie ale scalpului, astfel se instalează mătreaţa, iar vârfurile firelor de păr se despică. Moleculele de cupru și alte substanțe chimice din bazinele de înot dau părului blond o tentă verzuie inestetică. Pe de altă parte, sarea din mare duce la deshidratarea ternică a părului.
Iată 10 metode eficiente care te pot ajuta să ai un păr frumos
Aceste metode care te pot ajuta să scapi de probleme pe timpul verii sunt recomandate de medici şi hairstylisti şi sunt de fapt măsuri de bun-simţ pentru oricine vrea să se îngrijească de sănătatea sa.
1. Protecția culorii
Medicii ne sfătuiesc să purtăm o pălărie cu borul lat, atunci când ieşim din casă. Aceasta rămâne cea mai bună armă de protecție împotriva radiațiilor UV.
De asemenea, asigurăm protecţie părului dacă, de fiecare dată când îl expunem la soare aplicăm pe lungimea lui un spray protector termic, similar cu cel folosit atunci când îl intindem cu placa.
2. Umeziţi părul înainte de a intra în piscină
Un păr uscat va absorbi o cantitate considerabilă de sare sau clor din apa din bazin. Astfel, este indicat să vă umeziţi pe cap înainte să înotaţi. Oricum este obligatoriu să faceţi un duş inainte de a intra în piscină, astfel că dacă tot faceţi acest lucru, puteţi să aplicaţi şi un balsam hrănitor pe toată lungimea părului, apoi îl clătiţi bine.
3. Schimbaţi şamponul
Specialiştii recomandă ca, o dată pe săptămână, să folosiţi un șampon purificator, anti-rezidual. Acesta va înlătura eficient impuritățile și alte substanțe care afectează firele de păr.
4. Aplicaţi măşti naturale
Uleiul de măsline, mierea, uleiul de argan, vitamina A uleioasă şi vitamina E sunt ingrediente cu proprietăţi excelente de hidratare. Aplicate măcar o dată pe săptămână, redau părului prospeţimea şi îl hrănesc.
5. Tundeţi vârfurile
Vârfurile despicate şi inestetice trebuie tunse fără nicio milă, la începutul verii, mai ales dacă vedeţi că părul are tendință de electrizare (proces intensificat de umiditatea crescută din aer). Puteţi repeta sesiunea de tuns la jumătatea verii. Părul creşte mai repede în această perioadă.
6. Uscaţi părul natural
Evitați pe cât posibil feonul sau peria electrică şi renunţaţi la aranjatul cu placa sau ondulatorul măcar o dată la două săptămâni.În aceste zile puteţi apela la coafuri care nu necesită îndreptarea sau ondularea părului. Puteţi să strângeţi părul în cocuri sau să îl împletiţi. Dacă vi se pare că părul se electrizează, puteţi aplica 2-3 picături de uleiu de arhgan pur sau ser antielectrizant.
7. Țineți îngrășarea părului sub control
Părul are tendinţă mare de îngrăşare, vara. Medicii dermatologi spun că soluţia nu este de a vă spăla pe cap în exces deoarece problema se poate agrava. Folosiţi şampon care absoarbe sebumul şi aplicaţi balsamul obişnuit evitând pielea capului. .
8. Evitaţi apa foarte caldă
Băile cu apă foarte caldă sau chiar fierbinte este periculoasă pentru scalp și păr. Aceasta îndepărtează uleiurile naturale protectoare, care previn deshidratarea, iritațiile, descuamarea și despicarea părului. Băile cu apa călduță spre rece sunt singurele recomandate, mai ales în perioada sezonului cald, când soarele afectează deja pielea și părul din punct de vedere termic.
9. „Uitaţi” de spuma de păr şi fixativ
Substanţele pentru coafare accelerează îngrășarea părului pe timp de vară, imbâcsindu-l suplimentar. Mai mult, părul se subţiază şi se rupe mai uşor.
10. Amânați vopsirea părului
Vopsirea părului pe timp de vară nu este recomandată, deoarece vopseaua vă accentua semnificativ procesul de deteriorare și uscare a firelor de păr, potrivit www.sfatulmedicului.ro . În cazul în care apelați totuși la această metodă de înfrumusețare, așteptați cel puțin două săptămâni până la prima plajă!
Dacă apar probleme mai grave, părul încpe să cadă foarte mult sau luaţi vreo ciupercă din bazin, mergeţi de urgenţă la medic.