Cum ne pregătim garderoba pentru toamnă

7 august 2019 17:38   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

Vara este pe sfârşite. Şi chiar dacă încă mai avem zile cu vreme caniculară, vegetaţia începe să se transforme şi are culorile toamnei. Acum serile încep să fie mai reci şi deja ne gândim să pregătim garderoba pentru toamnă.

Pregătirea garderobei pentru orice sezon începe cu un inventar în dressing. La fel este şi în cazul hainelor pentru toamnă. Trebuie să vezi neapărat dacă ai destule cămăşi, pantaloni, blugi, pulovere, sacouri şi rochiţe, astfel încât stilul tău să nu fie monoton. Trebuie, desigur, să ţii cont şi de tendinţe. Ar trebui să ai măcat câteva piese din noile colecţii pe care să le combini cu ce ai prin dulap.

Aşa că o trecere în revistă a noilor stiluri impuse de modă, u strică. Dacă nu găseşti nimic ce te-ar putea mulţumi, la tine n şifonier, mergi la cumpărături. Deja magazinele au adus noile colecţii pentru sezonul toamnă-iarnă 2019. Dacă ţi se par prea scumpe piesele vestimentare poţi măcar să-şi faci o idee despre ce se poartă şi, da, poţi să cumperi haine din sezonul care tocmai s-a încheiat pentru că acum, în luna august, sunt cele mai mari reduceri.

Ce se poartă în sezonul toamnă iarnă 2019-2020

Este o veste bună pentru nostalgici. Hainele din acest sezon au accente din anii 80. Astfel, rochiţele şi fustele mini sunt o mană cerească pentru iubitoarele acestui stil. De asemena, hainele din denim şi piele rămân favoritele sezonului de toamnă-iarnă. Acestea se pot purta într-o multitudine de combinaţii.

Şi să nu uităm de tricotaje. De la pulovere, la rochii şi chiar pantaloni, hainele tricotate vor fi în tendinţe.

Se poartă roşu, violet, galben, albastru neon, portocaliu. Sunt acceptate şi imprimeurile florale şi animal-print-urile, în special leopard.

Astfel, printre must-have-urile din această toamnă trebuie să fie neapărat o pereche nouă de jeanşi. Alege in funcţie de stilul tău şi de silueta ta. Ai de unde alege.  

Un trench pentru vremea răcoroasă este întotdeauna o alegere inspirată. Dacă nu ai unul în garderobă sau cel deja existent nu te mai mulţumeşte, este momentul să îţi cumperi unul.

Botinele până la glezne sunt în tendințe și pun în evidență orice femeie, indiferent de siluetă sau înălțime, scrie beautywithcriss.ro. Purtate la jeanși sau fuste, cu un trench potrivit e imposibil să nu te simți în largul tău și mai ales să fii la modă. Alege modele care iți plac dar în care să te simți confortabil.

Un rucsac dama este absolut necesar în această toamnă. Rucsacurile sunt extrem de încăpătoare, practice și ușor de adaptat la orice tip de ținută.

Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună

Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții

Mai multe